Medicul de familie te poate trimite către un specialist, în vederea evaluării. Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) este folosită pentru explorarea sentimentelor care stau la baza nevoii tale de a-ţi provoca rău, cu scopul de a identifica o altă cale prin care să îţi exprimi trăirile și gândurile.

De asemenea, cu ajutorul unui specialist poți învăța cum să înlocuiești o strategie de coping dezadaptativă, precum automutilarea cu strategii de coping adaptative, precum: exersarea unor tehnici de relaxare, apel la rețeaua de suport social, învățarea unor tehnici de rezolvare a problemelor, respectiv tehnici de ancorare în prezent, adoptarea unui stil de viaţă sănătos.